Viata Sanatoasa


Cu toţii ştim că o dietă echilibrată este secretul unei vieţi sănătoase. Aici, la BOROMIR, am conceput şi produs peste 250 de produse folosind reţete proprii şi tradiţionale, tehnologii moderne astfel încât, cu noi, oricine să poată prinde gustul unei vieţi bune.

Ideea că pâinea este dăunătoare în alimentaţia raţională este înţeleasă greşit.
Înainte de a o elimina din alimentaţia dumneavoastră, trebuie să luaţi în considerare faptul că există o multitudine de tipuri de pâine dintre care doar unul ar putea să se potrivească nevoilor dumneavoastră. Pâinea creşte aportul de proteine, adaugă fibre alimentaţiei dumneavoastră şi tonifică musculatura prin aportul de carbohidraţi de calitate împreună cu grăsimi sănătoase, vitamine şi minerale.
Pâinea este una din principalele surse de carbohidraţi complecşi, fibre şi proteine
Carbohidraţii complecşi sunt principala sursă de energie pentru metabolism, pentru funcţiile cerebrale şi pentru sistemul nervos central.
Prin consumul de pâine, se modifică aportul energetic din organism. De aceea, sportivii ştiu cât de important este să mănânce pâine sau paste făinoase înaintea unui efort intens.
Deşi pâinea a devenit un subiect controversat, nutriţioniştii recomandă că aceasta să nu lipsească de la nicio masă.
Consumată în cantităţi moderate, pâinea are foarte multe beneficii. Pâinea conţine fibre solubile, care modulează atât absorbţia de lipide, ajutând la scăderea colesterolului, reducându-se astfel riscul bolilor cardiovasculare, cât şi absorbția de glucide, având rol în combaterea diabetului. De asemenea, pâinea conţine şi fibre insolubile, care facilitează tranzitul intestinal (pâinea integrală în special), prevenind astfel iritaţia colonului şi implicit, disfuncţiile mai grave ale acestuia datorate unei alimentaţii scăzute în fibre.
Combinaţia de fibre şi glucide complexe din pâinea cu făina integrală induce senzaţia de saţietate
Se poate induce senzaţia de saţietate pentru o perioadă mai lungă de timp, datorită combinaţiei de fibre şi glucide complexe care există în pâinea cu faină integrală. Astfel, se reduce cantitatea de alimente consumate pe durata unei zile.
Cum se prepara corect pastele făinoase?
La prepararea pastelor făinoase trebuie să ţinem cont că fierberea exagerată şi adăugarea uleiului în apă ducla o creştere exagerată a conţinutului de glucide din acestea.

De aceea:
  • 1. Păstraţi raportul între paste şi apă. Se recomandă fierberea a 100 de grame de paste într-un litru de apă.
  • 2. Sarea se pune în apă de la început.
  • 3. Pastele se  adaugă doar după ce apa clocoteşte.
  • 4. Nu adăugaţi ulei în apă. Se pot pune câteva picături după ce pastele au fost fierte şi scurse.
  • 5. Fierbeţi pastele mai puţin decât este normal. în felul acesta vor avea un indice glicemic mai mic, deci sunt mai sănătoase.
  • 6. Nu clătiţi pastele cu apa rece.
  • 7. Sosul trebuie sa fie cat mai simplu. Combinate cu sos de roşii, ulei de măsline şi frunze de busuioc, pastele sunt alegerea perfectă pentru o masă nutritivă.